Formular online pentru înscrierea la Cursul Biblic prin Corespondenţă (AMEC)

Prin Cursul Biblic prin Corespondență, Dumnezeu a transformat viaţa copiilor…

CBC_04

Nu vrei să-i ajuţi pe copiii pe care-i cunoşti să înveţe mai multe despre Dumnezeu, înscriindu-i la unul din aceste cursuri? Poţi să comanzi de la Biroul Naţional tractate gratuite, sau să trimiţi un e-mail cu numele şi adresa copiilor pe care doreşti să-i înscrii la curs.

Pentru mai multe informaţii despre materiale pentru Cursul Biblic prin Corespondenţă, apasă aici.

Pentru scrisoarea de rugăciune clic aici.

Lecţiile CBC, în limbile română şi maghiară, sunt trimise gratuit la aproximativ 12.000 de copii.

Mărturii…

„Desigur, chiar dacă înainte ştiam câteva lucruri despre Dumnezeu, numai după ce am primit ajutorul vostru şi al lecţiilor de la AMEC am ştiut ce trebuie să fac, aşa încât Domnul Isus să locuiască în inima mea.“ Larisa

„După ce am citit cei 5 paşi în prima lecţie, mi-am pus încrederea în Domnul Isus.“ Corina

„Prin acest curs biblic am ajuns să cred în Domnul Isus Hristos ca Mântuitor.“ Marian

„Am ajuns să-L cunosc pe Domnul Isus ca Mântuitor atunci când am început să scriu la AMEC. Am citit lecţiile cu atenţie şi am înţeles că pot să primesc mântuirea ca un dar de la Dumnezeu – dacă îmi cer iertare şi renunţ la păcatele mele. Vă mulţumesc că mi-aţi trimis aceste lecţii.“ Mihai

Dacă ai mai putin de 18 ani și doreşti să te înscrii la Cursul Biblic prin Corespondenţă completeză formulatul de inscriere de aici.

Articol preluat de pe site-ul: www.ameccef.com

Ce este Cursul Biblic prin Corespondenţă?

Imagine

Lucrarea Cursului Bibic prin Corespondenţă (CBC) se adresează în special copiilor şi adolescenţilor, şi a fost folosită de Dumnezeu de-a lungul anilor pentru a mântui mulţi copii. De când a început în România, din 1993, peste 7.000 de copii ne-au scris pentru a ne spune că au crezut în Domnul Isus.

Copiii se înrolează la curs după distribuirea de tractate şi evanghelizări de 5 zile, şi adesea, prin ei se înscriu şi prietenii lor.

În prezent sunt disponibile 6 cursuri, fiecare fiind potrivit pentru o anumită grupă de vârstă:

  • Să ştii şi să fii
  • Exploratorii 1
  • Lui Dumnezeu Îi pasă de tine
  • Exploratorii 2
  • Clubul Cutiei Poştale 1
  • Clubul Cutiei Poştale 2
  • Clubul Cutiei Poştale 3
  • Dragoste, curte, căsătorie

Am primit multe scrisori din partea copiilor. În unele dintre ele ei pun întrebări despre moralitate, cum pot să fie mântuiţi, cum să ştie dacă sunt mântuiţi, în timp în ce altele mărturisesc că lucrul cel mai important pe care l-au învăţat din cursuri este cum să trăiască într-un fel plăcut lui Dumnezeu.

Aceste lecţii îi ajută pe copii să înveţe mai multe despre Dumnezeu. Prima serie de lecţii se numeşte „Să ştii şi să fii“, şi se bazează pe Evanghelia după Luca. Dacă vrei, descarcă de aici prima lecţie, şi de aici cardul pentru răspuns. Copiii pot să completeze cardul şi să-l trimită înapoi la noi, pentru a fi înrolaţi la curs.

Sau scrie-ne AICI, numele şi adresa copiilor care doresc să fie înrolaţi la Cursul Biblic prin Corespondenţă.
Avem de asemenea o serie de lecţii excelentă numită „Lui Dumnezeu Îi pasă de tine“. Aceste lecţii îi ajută pe copii să vadă că există un Dumnezeu căruia Îi pasă de nespus de mult de cele mai adânci nevoi ale lor.

De-a lungul anilor, mii de copii au fost ajutaţi să studieze Cuvântul lui Dumnezeu în casa lor, prin aceste lecţii.

Dacă doreşti să te înscrii la Cursul Biblic prin Corespondenţă completeză formulatul de inscriere de aici.

Articol preluat de pe site-ul: www.ameccef.com