Misiunea din Ucraina: Actualizare Ianuarie 2024

Pace și bucurie!

Cu ajutorul Domnului ne întoarcem din zona de război din Ucraina. Mulțumim Domnului, care a fost cu noi și ne-a ocrotit.

Am ajuns în Harkov pe 23/01/2024, unde dimineața au căzut câteva rachete, provocând mari distrugeri, pierderi de vieți și multe răni. În acea noapte au mai căzut și alte rachete în Harkov, dar Domnul ne-a ocrotit.

Am fost cu 3 busuri cu alimente și s-a predicat Evanghelia la peste 1700 de oameni, oferindu-le și câte un pachet cu alimente. Am putut sluji oamenilor din Harkov si Izium.

Oamenii caută biserica, caută părtășia cu frații și își doresc să-și mântuiască sufletul. Numai în regiunea Harkov s-au deschis 15 biserici noi, iar peste 400 de suflete au fost botezate în Numele Domnului Isus.

Mulțumim Domnului și vouă.

Fiți binecuvântați de Domnul!

Daniel Iacob – Misiunea din Ucraina

Misiunea din Ucraina: Actualizare 13 Decembrie 2023

Pace si multă binecuvântare,

Cu ajutorul Domnului, ne întoarcem din zona de război a Ucrainei(Nikolaev).
Și de data aceasta vrem să mulțumim Domnului pentru biruința pe care ne-a dat-o.
Am putut sluji la câteva sute de oameni, ducând vestea bună a Evangheliei. Pe lângă evanghelizările care au fost, s-a dăruit oameniilor: alimente, sobe, lemne și cadouri pentru copii. A fost o mare binecuvântare și bucurie pentru ei, sate întregi distruse de bombardamente, oameni care locuiesc între dărâmături și în lipsuri. Oamenii aceștia văd dragostea Lui Dumnezeu în pachetele de alimente, în cadoul și în grămada de lemne dăruite în Numele lui Isus. Sunt oameni care Îl caută pe Isus și Îl primesc ca Domn și Mântuitor în viața lor.
Continuăm să ne rugăm pentru PACEA Ucrainei și Domnul să-i mântuiască !
Mulțumim tuturor celor implicați în lucrarea aceasta. Fiți binecuvântați de Domnul și ocrotiți!

Daniel Iacob – Misiunea din Ucraina

Misiunea din Ucraina: Actualizări 9 Decembrie 2022

Pace și binecuvântare!

Cu ajutorul Domnului, ne întoarcem din zona de război a Ucrainei, de data aceasta am fost cu o echipa de frați din Cernăuți în 2 orașe: Harkov și Izium. Izium a fost sub ocupația rusa peste 6 luni, am putut vedea distrugerile acestui oraș, am putut vedea cum a reușit sa supraviețuiască unii din acest oraș: au stat în tot acest timp fără mâncare, fără curent, fără apă și acum, fiind iarna, fără căldură (am vizitat o bătrânică de 84 de ani care nu are pe nimeni, ne-a arătat cum încălzea apă, o punea în sticle, le punea sub plapumă și asa se încălzea).

În Ucraina, în mai multe zone nu există curent electric, în alte părți, primesc din când în când câte o ora sau două. De aceea oamenii caută sobe, generatoare, hrană și îmbrăcăminte. Dar ce este și mai important, e că oamenii Îl caută pe Dumnezeu. El să aibă milă de ei și de noi. Dumnezeu să lase pacea Lui și să rămânem sub ocrotirea Domnului!

Daniel Iacob – Misiunea de Ajutorare din Ucraina

Misiunea din Ucraina: Actualizare 11 Februarie 2022

Fiți binecuvântați de Domnul! Pe data de 11.02.2022 din nou am călătorit în zona de război a Ucrainei. Din nou am văzut oameni amărâți și totodată panicați de pregătirile care se fac pentru război. Mărturiseau unii din ei că stau cu bagajele făcute și așteptă scânteia. Sunt oameni în vârstă, sunt copii, sunt oameni bolnavi, oamenii aceștia așteaptă izbăvirea Domnului. Ce ne-a marcat de data aceasta este că într-un sat (Zaitivo) părăsit și abandonat nu au apă (trece cisterna din când în când și alimentează butoaiele din sat), nu au magazine (din când în când trece cate o mașină cu pâine și ceva alimente). Dumnezeu să aibă milă de ei!

Cu ajutorul Domnului și al fraților, am putut să ajutăm din nou cu lemne (o nevoie disperată), cu alimente, pâine și ajutor financiar pentru proiectele actuale ale misionarilor, ajutor familiilor nevoiașe.

Suntem recunoscători Domnului căci ne-a ocrotit și ne-a binecuvântat peste tot pe unde am fost. Cu ajutorul Lui si al vostru s-au făcut urmatoarele:

  • 6 evangelizări
  • s-a ajutat cu 88 metri de lemne
  • 400 pachete cu alimente
  • 800 de pâini
  • 300 litri motorina
  • s-au ajutat financiar 15 familii
  • ajutat financiar repararea masinei unui misionar

Mulțumim tuturor care vă rugați și susțineți lucrarea din Ucraina. Motive de rugăciune: pentru PACEA Ucrainei și pentru misionarii și pastorii din acea zonă (care au spus că indiferent de ce se va întâmpla, vor rămâne cu biserica).

Misiunea din Ucraina: Actualizare 16 Decembrie 2021

Pace vouă! Din nou, echipa de misiune s-a deplasat în zona de razboi a Ucrainei, văzând aceleași tristeți pe fețele oamenilor, căutând un loc mai sigur, căutând hrană, căutând încurajări. Și de data aceasta, au fost ajutate câteva sute de familii cu hrană, cu pâine, cu lemne si cu Cuvântul Lui Dumnezeu, misionarii au fost încurajați financiar, iar unii, au primit cel mai frumos cadou: pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor.

Dumnezeu să binecuvânteze Ucraina cu Mântuitor și Pace. Fiți binecuvântați de Domnul!

Misiunea din Ucraina: Actualizare 31 Octombrie 2021

Pacea Domnului! Cu ajutorul Domnului am mai făcut o călătorie în zona de război. Suntem recunoscători Lui Dumnezeu căci ne-a însoțit și ne-a binecuvântat peste tot. Prin harul Lui am vizitat următoare localități: Kurahovo; Krasnogorovka; Maximilianovca; Maiorsc; Novoluganca; Bahmut și Mironovsc. În aceste localități s-au făcut 9 evanghelizări unde oamenii au ascultat Cuvântul Lui Dumnezeu. Totodată au fost ajutați oamenii săraci și s-au încurajat echipele misionare care slujesc în acele locuri grele și întunecoase.

Continuă lectura „Misiunea din Ucraina: Actualizare 31 Octombrie 2021”

Misiunea din Ucraina: Actualizări 12 Iunie 2021

Aruncă-ţi pâinea pe ape și, după multă vreme, o vei găsi iarăși!

Cu ajutorul Domnului, din nou am mers în zona de război a Ucrainei, acolo unde groaza, teama și frica nu s-au sfârșit, acolo unde încă este razboi, acolo unde oamenii încă așteaptă un cuvânt de incurajare și hrana de zi cu zi. Cu ajutorul Domnului și al fraților care au inima mare pentru lucrarea aceasta, am ajuns la câteva sute de oameni, în mai multe sate și orașe, care au ascultat Cuvântului Domnului, au primit câte un pachet cu alimente și câte 2 pâini.

Prin harul Domnului s-au facut 6 evanghelizări şi s-a ajutat cu:

  • o masă caldă pentru oameni săraci
  • 13 familii  misionare au fost ajutate financiar
  • 1000 litri motorină
  • 370 de pachete cu alimente
  • 100 pachete de igienă
  • 1050 de pâini au fost daruite la oamenii săraci

    Vă mulțumim la toți care v-ați rugat pentru noi și celor care au sprijinit financiar această lucrare. Domnul să vă binecuvânteze.

Eclesiastul 11:1
Aruncă-ţi pâinea pe ape și, după multă vreme, o vei găsi iarăși!
Continuăm sa susținem misionarii în rugăciune și financiar, pentru toate mulțumim Domnului si tuturor care se implică in acestă lucrare măreață.

1 Corinteni 3:8
Cel ce sădește și cel ce udă sunt tot una, și fiecare își va lua răsplata după osteneala lui.

Misiunea din Ucraina | Actualizare 1 Martie 2021

Sursa de apă este într-o situație critică în regiunea de război a Ucrainei.

De multe ori suntem nemulțumiți de apa care o avem, iar uneori avem pretenția de a fi de un anumit fel… În zona de razboi a Ucrainei sunt sate întregi unde nu există apă de fel; si sunt mulțumiți de ceia ce primesc sau găsesc.

Continuă lectura „Misiunea din Ucraina | Actualizare 1 Martie 2021”

Misiunea din Ucraina | Actualizare 8 Octombrie 2020

Incendiile din regiune se întind pe o suprafață de câteva localități

Suntem pe drum întorcându-ne din zona de conflict a Ucrainei unde au ars mai multe sate. Cu toate că au trecut mai mult de 10 ore îmi sună mereu în cap: „Am trecut prin război, am trecut prin coronavirus, dar asta e prea de tot, e prea greu și nu știu dacă voi reuși să trec până la capăt.” Acestea au fost cuvintele rostite printre suspine ale unei bunici bătrâne.

Continuă lectura „Misiunea din Ucraina | Actualizare 8 Octombrie 2020”

Misiunea din Ucraina: Actualizări 13 Iulie 2020

Cu ajutorul lui Dumnezeu, echipa de misiune s-a deplasat din nou în zona de război a Ucrainei, chiar dacă este o vreme de pandemie, pentru a vizita mai multe localități din regiunile Donetsk și Luhansk.

A fost vizitat un sat de lângă Severodonețk în care pe data de 7 iulie 2020 au ars 47 de case. Cauza este încă necunoscută, cert e că padurea s-a aprins și s-a răspândit asupra satelor din apropiere. Au ars 5000 hectare de pădure, 127 de case din mai multe localități, 7 persoane au murit.

Continuă lectura „Misiunea din Ucraina: Actualizări 13 Iulie 2020”