Comunicatul Bisericilor Penticostale Române din Australia şi Noua Zeelandă cu Privire la Familie

Pe 8 Ianuarie 2017, la Brisbane, cu ocazia Ediţiei a XV-a a Convenţiei Bisericilor Române Penticostale din Australia şi Noua Zeelandă, pastorii şi prezbiterii care reprezintă aceste biserici au emis o declaraţie de susţinerii a Instituţiei Familiei, prin care s-a evidenţiat poziţia fermă a comunităţii cu privire la conceptul de Familie.

Redăm, mai jos, textul declaraţiei:

Noi, pastori şi prezbiteri, care reprezintă bisericile române creştine din Australia şi Noua Zeelandă, adunaţi în Brisbane la cea de-a XV-a convenţie anuală a comunităţilor noastre, folosim această ocazie pentru a ne exprima opoziţia fără compromisuri faţă de orice încercare de a schimba definiţia actuală a căsătoriei în Australia, fie printr-un plebicis, un referendum şi mai ales printr-un act al Parlamentului. În conformitate cu credinţa noastră neclintită, care este împărtăşită de toate religiile majore din întreaga lume, singura definiţie a căsătoriei este şi va fi întotdeauna Unirea pentru viaţă între un bărbat şi o femeie. Ca atare, noi ne opunem cu fermitate oricărei noţiuni absurde, cum ar fi căsătoria între persoane de acelaşi sex, precum şi orice fel de adopţie a copiilor sau utilizarea de mame surogat de către cuplurile de acelaşi sex.

Cu toate că avem o empatie puternică şi autentică faţă de oamenii de orice vârstă care sunt dezorientaţi din punct de vedere sexual, noi ne opunem cu vehemenţă oricărei încercări de către comunităţile homosexuale de a se infiltra în sistemul de educaţie australian cu scopul de a îndoctrina minţile inocente ale copiilor noştri cu ideologii sexuale perverse. În mod special, solicităm desfiinţarea imediată şi completă aşa-numitului program „self-school”, care în prezent este deghizat ca un program de anti-intimidare a copiilor care suferă de confuzie sexuală în şcolile publice din Australia.

„Proclamăm biruinţa Domnului Isus Hristos peste împărăţia întunericului. Hristos este Domnul şi Domnul să-şi umple Biserica de Duhul Sfânt. Dacă în unele locuri nu se poate împiedica, nu se poate amâna, chiar dacă se va ajunge până la capăt în rău, totuşi Biserica trebuie să se ridice în picioare şi să strige chiar cum a spus Domnul către profetul Isaia: Vei predica, vei striga si vei proroci. Nu te vor asculta, dar tu sa-ti faci datoria.

Doamne, dă izbandă şi biruinţă!”

Textul declaraţiei a fost citit la Serviciul de Duminică al Convenţiei, 8 ianuarie, şi poate fi ascultat accesând linkul https://www.credo.tv/index.php/rpc-australia-2017, la minutul 2:01:49.

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului!

Lasă un răspuns