Iată Că S-a Făcut O Mișcare

Dragi prieteni,

Așa cum vă scriam în scrisoarea precedentă, despre oportunitatea de a planta o biserică în Bagahangai și despre această viziune pe care o aveam pe inimă. Atunci am folosit următoarea frază pe care Dumnezeu i-o spune profetului Ezechel: „Fiul omului, vor putea oasele acestea să învie?”. Așadar, noi am făcut după cum am avut viziunea și iată că s-a făcut o mișcare. Am reușit să cumpărăm o iurtă, am înlocuit gardul de la drum cu unul nou, câteva mici reparații și curățenia generală a terenului.

Prin urmare cu ajutorul Domnului și al dumneavoastră pe data de 9 Iunie a avut loc deschiderea bisericii. Am fost plăcut surprinși să vedem cât de mulți copii și adolescenți au venit, încât noul local a devenit neîncăpător pentru început. Nădăjduim ca pe viitor Dumnezeu să lucreze și la inima adulților și a celor în vârstă și această lucrare să propășească în mâinile lui Dumnezeu. În prezent, cea mai mare provocare sunt copiii și adolescenții.  Înțelegem că Dumnezeu ne deschide o ușă în această direcție.
Totodată, am avut ocazia să aud mărturia liderului care fusese responsabil înainte, în biserica respectivă, care a intrat într-o depresie, cum Dumnezeu s-a atins de el și simte din nou că îl iubește. Ne rugăm în continuare pentru reabilitarea lui și harul Domnului să nu fie în zadar față de el. Ne dorim să aibă parte de o restaurare autentică și să fie de folos în continuare pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Noi suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru noi și prin noi. După un timp foarte lung de tărăgănare, am reușit să obținem un Titlu de Călătorie pentru Elliot, astfel putem ieși cu el din țară. Deopotrivă și noi am obținut viza pe încă un an de zile, lucru care ne face să vedem mâna lui Dumnezeu la lucru, pentru care să fim recunoscători.

În concluzie, pe data 28 Iunie dorim să ne întoarcem în România pentru aproximativ o lună și jumătate. Timpul este relativ scurt și foarte aglomerat pe perioada cât vom sta în țară, dar cu ajutorul Domnului sperăm să le facem pe toate cu chibzuință și să ne revedem cu unii dintre voi.
Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul emoțional, spiritual și financiar. Domnul să vă răsplătească din belșug pentru fiecare contribuție.

Cu prețuire,
Familia Iacob Marius & Rut, Patrick și Elliot!


Motive de rugăciune:

  • lucrarea din Bagahangai să propășească in mâinile Lui
  • reabilitarea autentică a fostului lider (Batchuluun)
  • o călătorie protejată și binecuvântată pentru întoarcerea noastră în România
  • un timp binecuvântat și de zidire cât timp vom fi în România.

Modalităţi de a dona:

  • Donează prin transfer bancar
    Fundatia APME – Cont bancar deschis la Banca Transilvania, SWIFT CODE: BTRLRO22 (Pentru fiecare donație, specificați: „Familia Iacob Marius & Rut”)
    RON: RO20 BTRL RON CRT00 G897 1802
    EUR: RO32 BTRL EUR CRT00 G897 1801
    USD: RO45 BTRL USD CRT00 G897 1802
    GBP: RO97 BTRL GBP CRT00 G897 1801
  • Donează online cu cardul (https://apme.ro/doneaza/)
  • Donează prin PayPal (https://apme.ro/doneaza/)

    Contact: iacobmaryus@gmail.com

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului!

Lasă un răspuns