În ziua de azi, cuvântul „criză” a cucerit liniştea din multe cămine, iar disponibilizările şterg zâmbetul de pe feţele multor oameni. Cei care au o dublă specializare, sau au pricepere şi abilităţi în mai multe domenii de activitate, la o răscruce de drumuri pot alege din mai multe meserii. Ei pot privi mai încrezători în situaţia în care viitorul lor devine sumbru.
La locul meu de muncă, era o zi obişnuită. Ca de obicei, după terminarea orelor de curs, împreună cu câteva colege stăteam de vorbă despre ziua care a trecut şi împărtăşeam diferitele experienţe de la clasă. Una dintre colege s-a plâns de faptul că, deşi îi atrase atenţia în repetate rânduri, un elev asculta muzică pe telefon în timp ce ea încerca să predea lecţia; o altă colegă a fost deranjată de faptul că deşi discutase cu părinţii unei eleve în privinţa îmbrăcăminţii, aceasta continua să îşi etaleze hainele mult prea extravagante şi provocatore pentru vârsta ei, astfel încât şi celelalte fete s-au simţit încurajate să îi urmeze exemplul; a treia colegă se plângea de faptul că părinţii unei eleve o încurajează să îşi apere drepturile, să nu facă nimic din ceea ce i se solicită şi ei nu îi face plăcere, iar acest comportament revoltător şi arogant a condus la multe replici contradictorii şi obraznice, cu majoritatea profesorilor.
Părintele este cel care are are rolul şi responsabilitatea cea mai mare de a sădi în copil diferite valori, el este cel care învaţă copilul ce este bine şi ce este rău, el este cel care ajută şi trasează direcţii în privinţa dezvoltării personalităţii copilului. Părintele este modelul la care copilul se va uita mereu. Părintele are cel mai important rol în creşterea şi educarea copilului din punct de vedere spiritual şi moral, el este un cel mai important ghid pentru copil.
Unii părinţi iau în serios această „meserie” şi de cele mai multe ori, copii lor sunt numiţi „elev model”; copii lor sunt elevi demn de urmaţi, elevi care tot anul şcolar au un comportament exemplar. Pe de altă parte, unii părinţi tratează cu prea multă uşurinţă „meseria de părinte”. Sunt acei părinţi care consideră că nu trebuie copilul lor să fie „primul în toate”, însă nu realizează cât de în urmă rămân aceştia în clasament.
Înainte de a ne pregăti să pornim spre casele noastre, împreună cu colegele mele am ajuns la concluzia căcea mai grea meserie este „meseria” de părinte!
Doresc tuturor părinţilor să etaleze în această „meserie” să se perfecţionezeze cât mai mult, să nu lase garda jos, ci cu dragoste, blândeţe, înţelepciune şi inspiraţie divină să îşi modeleze copii. Doresc tuturor părinţilor să fie nişte indicatoare pe care văzându-le, copii lor să păşească pe calea Domnului Isus!
Articol scris de Editha Coşarbă
Preluat de pe www.scoaladuminicala.ro