Comunitatea Penticostală din Dumbrăveni s-a înființat în jurul anilor 1947, pornind de la un număr mic de credincioși. Până în anul 1990 numărul membrilor a crescut și astfel, în anul 1997 s-a hotărât constuirea unei noi case de rugăciune a Bisericii BETEL, cea de atunci devenind neîncăpătoare. După 7 ani de muncă, pe data de 1 august 2004, a avut loc serviciul de inaugurare a noului lăcaș de cult. Această clădire poate găzdui aproximativ 1100 persoane, este dotată cu sisteme moderne de sunet și video, încălzire, aparate de aer condiționat, etc.

Vedere din stradă

Numărul membrilor Bisericii este de aproximativ 750 membri adulți și 450 copii. Biserica este structurată pe mai multe categorii de vârste. În anul 2008 s-a înfiinţat Școala Duminicală „BETELINOpentru copiii până la vârsta de 12 ani, iar pentru cei mai mari de 12 ani studiu biblic. Corul mixt este dirijat de fratele Nicu Piu și format din aproximativ 100 de persoane grupate pe 4 voci; corul de copii, înființat iniţial de fratele Petrică Moisiuc în anul 2003 şi continuat de fratele Nicu Piu. Orchestra Bisericii s-a înființat în anul 2006 sub bagheta dirijorului Nicu Piu cu un numar mic de intrumente. Fratele Emanuel Hapca s-a implicat în perfecționarea orchestrei, astfel că numărul instrumentelor a ajuns la aproximativ 40.

Biserica este condusă de un comitet de organizare format din 13 membri reprezentativi aleși de Biserică. Pastorii bisericii sunt: Virgil Neagu, Viorel Dascălu şi Gheorghe Livadaru. Biserica Penticostală BETEL are la bază doctrina Bibliei conform căreia omul, indiferent de starea materială, orientarea religioasă, politică, socială, etc, trebuie să îl caute și să îl găsească pe Dumnezeu. Fiecare om decide cât din timpul său îi acordă lui Dumnezeu, Creatorul nostru și cât de mult dorește să se apropie de El prin închinare; pentru aceasta s-a stabilit un program săptămânal de slujiri în Casa Domnului, la care este liber orice om să participe după bunul său plac. Așadar vă așteptăm în urmatoarele zile:

În perioada de iarnă

  • Marți 18:00 – 19:00
  • Joi 18:00 – 19:30
  • Sâmbătă 18:00 – 20:00 Program cu tinerii
  • Duminică 09:00 – 12:00, 17:00 – 19:00

În perioada de vară

  • Marți 19:00 – 20:00
  • Joi 19:00 – 20:30
  • Sâmbătă 19:00 – 21:00 Program cu tinerii
  • Duminică 09:00 – 12:00, 17:00 – 19:00
  • Slujbele de căsătorie au loc, de obicei, duminica între orele 15:00 – 17:00

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului!

Lasă un răspuns