Ce vă doresc în 2017 – Vladimir Pustan


Să vi se întâlnească mintea cu capul și inima cu Dumnezeu.

Să aveți suficiente încercări cât să vă țină puternici. Cele mai bune viori se fac din lemnul cel mai expus la furtuni.

Să aveți suficientă durere cât să nu uitați că sunteți oameni.

Cerul e încă departe.

Să aveți suficientă pâine ca să nu furați dar și suficientă lipsă ca să vă țină dependenți.

Vă doresc suficiente eșecuri ca să vă țină smeriți și suficiente victorii ca să nu intrați în depresie.

Vă doresc suficientă motivație ca să faceți ziua de azi mai frumoasă ca cea de ieri, anul ce vine mai rodnic decât cel ce-a trecut.

Vă doresc să trăiți bine și să muriți frumos și toate la vremea lor.

La mulți ani, prieteni!

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului!

Lasă un răspuns