Raport de misiune

Salutăm comunitatea din Dumbrăveni și toți prietenii ei.

Revenim cu informații legate de misiunea din zona Bârladului, zonă în care biserica noastră se implică prin echipa de misiune „MGM” (formată din tineri aparţinând bisericilor din Dumbrăveni, Ipoteşti şi Bosanci) și fratele Vasile Morișcă.
Cadru surprins în zona Bârladului

Experiențele sunt nenumărate, însă Evanghelia își croiește drumul ei. Expansiunea Împărăției lui Dumnezeu este în sarcina noastră ca și creștini, parte a cerului. Cu toate că ne numim o țară creștină într-o proporție covârșitoare, am întâlnit oameni care au afirmat că sunt prea bătrâni pentru a avea parte de MÂNTUIRE, ori Ioan 3:16 răstoarnă aceste afirmații. O zonă străină de Dumnezeu în marea ei parte. Copii care nu știu numele cărții Sfinte, sate cuprinse de duhul curviei, beției, violenței. Acești oameni au nevoie de LUMINĂ. Nu e nimeni interest de soarta și traiul lor, cu atât mai puțin de mântuirea sufletelor lor.

Tocmai de aceea punem suflet în ceea ce facem și cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrarea începută a ajuns deja să depășească pragul de un an și jumătate. Întrebarea care o punem pentru tine sună în felul următor: Esti conștient de nevoile spirituale și materiale din patria ta?

Oameni fără directive, oameni fără viitor. Stând de vorbă cu tatăl a 5 copii din satul Stâncăşeni, om care a vrut să-și pună capăt zilelor din cauza situației precare în care se află, am luat la cunoștință de valoarea unei zile de muncă în satul acesta şi anume 30 lei. Nevoile materiale sunt uriașe în satele din zona Bârladului, dar cea mai reală nevoie este cea redată de ADEVĂR. Dumnezeu schimbă inimi, vieți, comportamente, familii, comunități. Noi nu prezentăm o religie. Noi vrem să-l prezentăm pe Dumnezeu, dragostea Sa. Suntem conștienți că o persoană care-l primește pe Isus ca Mântuitor personal, devine OM. Hristos are nevoie de oameni!

Mulțumim Domnului că ne însoțește în ceea ce facem. Evanghelia este vestită; mărturiile încep să apară. Oamenii sunt motivați să înceapă o nouă viață. Promisiunile lor ne fac să muncim și cu o mai mare pasiune.
Dacă ești curios sau dornic să asiști în lucrarea de misiune în orice mod, te așteptăm cu drag. Îți garantăm că viața ta se va raporta altfel față de Dumnezeu!

Persoane de contact:

  • Burduja Răzvan: 0746703886  (Biserica Penticostală BETEL Dumbrăveni)
  • Emi Duciuc: 0742236661  (Biserica Penticostală Ipotesti)
  • Nelu Miron: 0745815347  (Pastor Biserica Penticostală Bosanci)

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului!

Un comentariu la „Raport de misiune”

Lasă un răspuns