Azi dimineață în cerdac am găsit un pui de pitpalac ce căzuse din cuib și aterizase lângă ușă. A încercat să zboare când m-a văzut, zborul fricii, dar n-a putut, pentru că nu era încă vremea.
I-am explicat căutându-i cuibul că și Leonardo Da Vinci și-a făcut aripi cu care a zburat 2 metri lovindu-se la genunchi. În viață etapele nu se pot scurtcircuita. Răbdarea de a ști când să-ți pui visul pe pistă, accelerând la maximum motoarele nu o au decât puțini oameni.
Pentru a putea să înveți să zbori trebuie să stăpânești foarte bine arta decolării de pe genunchi. Aripile ne cresc încet, dar sigur când ochii ne vor fi obosiți de Scriptură, mâinile bătătorite de hămăleala puțin spectaculoasă a lucrării pentru Împărăție, mintea umilă, iar sufletul pajiște cu miei.
În ziua întâiului zbor Duhul Sfânt asigură doar vântul ce ne va purta spre înălțimi, iar cine are aripi antrenate va zbura. Ceilalți vor realiza că, deși au aripi, nu-s decât curcani îndopați.
