Glorie Lui – Corul de Copii

Corul de Copii al Bisericii Penticostale BETEL din Dumbrăveni, judeţul Suceava.
Înregistrat în prima zi a anului 2016, în cadrul serviciului divin la Biserica Penticostală BETEL din Dumbrăveni.
Solişti (de la stânga la dreapta): Adelina Pavăl, Monica Pamparău, Simona Pavăl, Samuel Piu.


(calitate 1080p FULL HD recomandată)

NOE – UN SFÂNT DUPĂ CARE DUMNEZEU A ÎNCHIS UȘA

041


Biserica Crestina Penticostala Maranata

Urcaseră în corabie ultimele animale, fiecare așezându-se la locul pregătit mai dinainte. Urmară copiii, soția și bătrânul Noe. O ultimă privire, un ultim gest de adio spre o priveliște ce în curând va fi inundată de ape. Apoi, întrebători, se gândeau cum ar fi putut închide ușa mai bine, încât să fie siguri că nici un strop de apă nu va intra înlăuntru.

Dar, deodată, ușa se închise pe dinafară. Cineva coborâse din cer pentru a face un gest extraordinar. Și, din acea zi, copiii nu și-au întrebat tatăl niciodată dacă e închisă bine ușa… Pentru că știau de Cine a fost închisă.

În primul rând, Dumnezeu închide ușa după oamenii care umblă cu El.

Geneza 6:9 “Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”

Însă înainte să ai pretenția că umbli cu Dumnezeu trebuie să fii neprihănit. Dumnezeu nu umblă cu oricine. Eu pot zice că “umblu cu El” dar El poate zice aceasta despre mine?

Când Dumnezeu umblă cu tine, el are access și la dulapul tău cu haine, și la biblioteca ta, și la bucatarie, și în camera copiilor. Ar asculta muzica ce o asculți tu? Dacă ar fi să participe la masă, ar intra in discuție la subiectele tale preferate?

În al doilea rând, Dumnezeu închide ușa la o corabie făcută după instrucțiunile lui.

Geneza 7:5 “Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”

Noi trăim o pocăință umbrită de o impresie greșita: că Dumnezeul pe care-l slujim nu e atent la detalii. Sub sintagma că “Dumnezeu se uita doar la inimă”, ne permitem anumite lucruri mărunte crezând că Dumnezeu e bun și iartă. Uităm însă că pentru Dumnezeu contează câți coți are corabia, dacă ușa si fereastra sunt puse la locurile precizate de El, daca smoala e prezentă și afară, nu doar înlauntru, și multe altele. M-am întrebat dacă Dumnezeu ar mai fi închis ușa dacă doar unu din aceste detalii ar fi lipsit…

Corabia poate fi pocaința ce o trăiești in fiecare zi. Dacă nu o traim cu dorința de a împlini Biblia ÎN TOATE, să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să închidă ușa după noi…

În al treilea rând, Dumnezeu închide ușa pentru a-I separa pe sfinți de păcătoși o dată pentru totdeauna.

Dacă Noe ar fi trăit o viață duplicitară, probabil rasa umană nu ar mai fi existat. Însă a fost un sfânt și Dumnezeu l-a separat într-o zi de cei care au avut ca și evanghelizare bătaia ciocanelor în cuiele ce-au prins scândurile corabiei împreună, dar care nu s-au pocăit.

Astăzi trăim în lume dar nu avem voie să trăim ca lumea. E adevarat, noi avem o înclinație în a amesteca lucrurile, Dumnezeu însă, le are foarte clar separate.

Într-o zi, se va striga catalogul din cer de catre Marele Profesor. Dacă nu-ți vei auzi numele la litera ta, nu-I vei putea spune că a greșit. Acel strigăt va face separarea pentru totdeauna a sfinților de păcătoși. Însă nu uita: dacă azi, în viața ta de zi cu zi nu se vede o separare clară de lume și obiceiurile ei, nu te aștepta ca Dumnezeu să te separe în acea zi.

Cred că e vremea să facem o analiză atentă a umblării noastre cu Dumnezeu.

2015 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for this blog.

Here's an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 44,000 times in 2015. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 16 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

O, noapte sfântă, binecuvântată

”Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”  Luca 2:10-11

Acesta este unul dintre cele mai iubite imnuri care au fost compuse vreodată. Versurile au fost scrise de Placide Cappeau (1808-1877), care a trăit în Roquemaure, Franța. A fost uimit când, înainte să plece într-o călătorie de afaceri la Paris, preotul din localitate i-a cerut să scrie un poem pentru slujba de Crăciun care se apropia. Pe drumul prăfuit și lung către Paris, a avut timp să se gândească la rugămintea preotului și, folosind Evanghelia lui Luca drept ghid, Cappeau și-a imaginat vestirea nașterii Mântuitorului de către corul de îngeri ce s-a arătat păstorilor de pe câmpiile Betleemului. Meditând la acea noapte binecuvântată, a început să aștearnă pe o hârtie câteva versuri, iar când a ajuns la Paris, poemul intitulat Cantique de Noël era complet.

Impresionat de ceea ce reușise, Cappeau a decis ca poemul său poate fi mai mult decât atât și că, în mâinile unui muzician priceput, ar putea deveni un colind extraordinar. Așa se face că, în timpul vizitei la Paris, l-a contactat pe bunul său prieten Adolphe Adams și i-a cerut ajutorul. Adams era în vremea aceea student la Conservatorul din Paris, fiind cunoscut deja pentru operele sale muzicale care erau cântate în mai multe săli de operă din lume.

Versurile lui Cappeau l-au fascinat atât de mult pe Adams, încât a recunoscut că nu semănau cu nimic din ceea ce primea de la alți prieteni din Londra, Berlin sau Sankt Petersburg. Provenind însă dintr-o familie evreiască, nu sărbătorise niciodată Nașterea lui Isus și nici nu credea că Acesta este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, s-a apucat de lucru și în scurt timp i-a înmânat lui Cappeau partitura cu melodia compusă pentru Cantique de Noël. A fost cântat peste trei săptămâni în timpul slujbei de Crăciun din anul 1847.

Colindul a fost tradus de pastorul unitarian John Dwight în anul 1855 și publicat în Londra cu titlul O, noapte sfântă. În scurt timp, imnul a ajuns în America, iar apoi în toate țările lumii, notorietatea lui fiind dată și de faptul că a fost primul cântec (sau al doilea, după unii istorici) auzit vreodată la radio.

https://www.youtube.com/watch?v=O3ERS9w-6TU

Bebe și Bianca Ciuașu – Voi cânta doar despre Isus

Serviciile publice ale Bisericii Betel la sfârşitul anului 2015

  • 24 DEC 2015, 18:00 – 20:00, Serviciu Divin – Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului Isus
  • 25 DEC 2015, 17:00 – 19:30, Serviciu Divin – Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus
  • 27 DEC 2015, 9:00 – 12:00, Serviciu Divin
  • 27 DEC 2015, 17:00 – 19:00, Serviciu Divin
  • 29 DEC 2015, 18:00 – 19:00, Serviciu de Rugăciune
  • 31 DEC 2015, 18:00 – 20:00, Serviciu Divin – Ajunul Anului Nou
  • 1 IAN 2016, 17:00 – 19:30, Serviciu Divin – Anul Nou
  • 3 IAN 2016, 9:00 – 12:00, Serviciu Divin
  • 3 IAN 2016, 17:00 – 19:00, Serviciu Divin

Vă aşteptăm cu bucurie la părtăşia Bisericii Domnului din Dumbrăveni.

Luca 2:13-14
Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

Marius şi Rut Iacob – Misiune în Mongolia

O Veste Bună

Mongolia
Sursa: Wikipedia.org

„…căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul.” (Luca 2:10)

Toată lumea creștină este într-un freamăt continuu de când am intrat în luna Decembrie; pare că nu se mai sfârșește această forfotă de pregătiri pentru sărbătoarea Nașterii Domnului Isus. De asemenea, ne amintim de Iosif și Maria, care, și ei erau într-o pregătire pentru căsătorie, apoi după înștiințarea făcută prin Îngerul Gavril, logodnicii au intrat într-o altă dimensiune a pregătirilor, o pregătire pentru nașterea Mântuitorului. După toate aceste evenimente petrecute, niște păstori care păstoreau o turmă de oi pe câmp, au primit un mesaj cu următorul conținut Continuă lectura „Marius şi Rut Iacob – Misiune în Mongolia”

Evenimente speciale la Biserica BETEL pe 29.11.2015

DVD printÎn cadrul slujbei de dimineaţă, grupul de misiune MGM va prezenta proiectele desfăşurate cât şi cele în curs de desfăşurare în judeţul Vaslui. Împreună cu tinerii din acest grup, vor sluji prin cântare fraţii David Lela şi Roland Seman de la Biserica Golgota din Hunedoara, iar mesajul din partea Domnului va fi transmis de către fraţii Andrei Doru şi Marcel Pintilei. Grupul MGM va pune la dispoziţie si DVD-uri cu imaginile surprinse în campaniile de misiune.


Klaus-Dieter JohnLa serviciul divin se seară, dr. Klaus-Dieter JOHN, fondatorul unui spital în Anzii Peruani pentru populaţia băştinaşă, va împărtăşi impresiile despre misiunea în care este implicat în acea zonă. La terminarea serviciului divin va fi disponibilă spre cumpărare şi cartea „L-am văzut pe Dumnezeu”.
Locaţia bisericii aici.

Mesaj de la un pastor din Orientul Mijlociu

Dragi pastori din Europa,

Salutări în Hristos!

Ne aflăm într-o perioadă de timp foarte critică în ceea ce privește refugiații care se îngrămădesc să intre în țările voastre. Aveți o oportunitate de aur. Fie o acceptați, fie o pierdeți și pierdeți și Europa pentru totdeauna.

Familiile care ajung pe țărmurile țărilor voastre sunt zdrobite, rănite și nevoiașe. Un bun venit călduros le-ar putea schimba perspectivele și convingerile numaidecât. Ei fug de tirania islamului și se află într-o luptă reală în ceea ce privește credințele lor. Ei au crescut cu mentalitatea că fac parte din cea mai bună națiune și religie creată vreodată pe pământ și creierele lor sunt spălate să creadă că toți ceilalți sunt pierduți. Continuă lectura „Mesaj de la un pastor din Orientul Mijlociu”