Dragostea te Cheamă la Acțiune

Dragi frați și surori, vă salutăm cu drag din „tara cerului albastru”, unde Dumnezeu ne-a trimis și unde slujim sub călăuzirea Lui.

De când am venit aici accentul slujirii noastre a fost pe nevoile spirituale ale oamenilor, implicându-ne mai ales în ucenicizare, echiparea credincioșilor pentru slujire și educație creștină. Vedem binecuvântarea Domnului în acest domeniu, biserica Viață din belșug în care ne-am implicat crescând spiritual, dar si numeric în acești ani. Din acest motiv, în decembrie 2018 am fost nevoiți să închiriem o sală mai mare pentru serviciul divin de duminică, în timp ce spațiul „vechi” continuăm să-l folosim pentru școala duminicală. Astfel că, la momentul actual, biserica plătește 2 chirii.

Continuă lectura „Dragostea te Cheamă la Acțiune”

Binecuvântați pentru a fi o binecuvântare

Misiunea din Mongolia

Dragii noștri prieteni,
Dorim să vă comunicăm câteva activități din lucrarea noastră de aici și câteva binecuvântări pe care noi le-am primit pentru a fi o binecuvântare pentru alții.

Continuă lectura „Binecuvântați pentru a fi o binecuvântare”

Marius Iacob: A doua săgeată în tolbă

Dragi prieteni,

Vă transmitem salutări sfinte în Hristos Isus. Avem bucuria să vă comunicăm că în data de 9/11/2017, în tolba noastră s-a mai adăugat o săgeată cu numele ELLIOT. Suntem foarte mulțumitori lui Dumnezeu pentru noul-născut care ne aduce multe bucurii și binecuvântări. Nu era acum momentul să vină bebelușul pe lume, dar pentru că Continuă lectura „Marius Iacob: A doua săgeată în tolbă”

Opriți-vă și să știți…!

unnamed

„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

Dragi prieteni,

Iată, în sfârșit, „un uriaș doborât la pământ” și anume VIZA. Prin harul Domnului, a primit toată familia permis de ședere în Mongolia. Aceasta ne face să fim recunoscători lui Dumnezeu, dar și vouă, tuturor care v-ați rugat pentru noi și ne-ați fost alături prin încurajări și susținere. Continuă lectura „Opriți-vă și să știți…!”

Misiunea din Mongolia: Actualizări

unnamed

Dragi prieteni,

Vă salutăm cu mare căldură chiar dacă la noi a venit deja iarna. Vrem să vă aducem la cunoștință o schimbare pe care agenția a hotărât-o cu privire la închiderea conturilor bancare la Raiffaisen Bank. Din cauza comisioanelor foarte mari s-a decis folosirea conturilor doar la Banca Transilvania. Continuă lectura „Misiunea din Mongolia: Actualizări”

O provocare numită „Viza”

Dragi prieteni în Hristos,

Am bucuria să vă scriu câteva gânduri despre noi și, în mod special, să vă las o provocare la rugăciune și post, dacă este posibil, pentru cauza noastră. Suntem plecați pe câmpul de misiune de patru luni, timp în care a avut loc procesul de acomodare, începerea activităților cu biserica locală și învățarea limbii mongole. Continuă lectura „O provocare numită „Viza””

Putem să stăm de vorbă cu tine?

În timpul unei pauze, după o oră și jumătate de activități la timpul de limba engleză, m-am retras într-un colț al camerei pentru un răsuflu. Imediat după ce m-am așezat, am fost abordat de un grup de tineri cu următoarea întrebare: „Putem să stăm de vorbă cu tine?”. „Sigur!”, am răspuns. Chiar după ce am făcut cunoștință cu ei mi-au pus a doua întrebare: „Tu ce faci aici?”

Ei bine, la această întrebare vreau să vă răspund și dumneavoastră. Continuă lectura „Putem să stăm de vorbă cu tine?”

Fluturăm Steagul de Biruință în Drum spre Mongolia

Motive de rugăciune:

  • pentru o călătorie binecuvântată spre Mongolia
  • pentru trecere înaintea autorităților
  • pentru viză pe termen lung
  • pentru protecție

    „Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru…” Ps. 20:5


Continuă lectura „Fluturăm Steagul de Biruință în Drum spre Mongolia”

Drumul spre Mongolia este pustiu

marius-iacob

Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.

În ultimul timp procesul de plecare în Mongolia pare să fie pustiul pe care nu l-am întȃlnit de la început. Mongolia nu dădea semne de probleme cu privire la acordarea vizelor, dar se pare că în cazul nostru nu este aşa. Până acum am fost respinși de două ori după trimiterea documentelor necesare pentru aplicarea vizei şi nu avem o explicație pentru motivul din cauza căruia am fost respinși.

Totuși noi nu suntem în neștiință despre planurile lui Satan. Acum drumul spre Mongolia este mai pustiu decât drumul lui Filip care pogoară spre Ierusalim la Gaza și care era pustiu.

Dragilor, rugămintea noastră este să vă rugați pentru noi, ca Dumnezeu să facă lumină în dreptul nostru și dreptate jertfei Domnului Isus Hristos, prin care toți oamenii sunt mântuiți, prin credința în Isus Hristos. Avem garanția lui Dumnezeu că ne ascultă prin minuni.

Vă mulțumim frumos pentru rugăciunile voastre care vor fi ascultate în Hristos Isus!

Motive de rugăciune:
– pentru viză
– pentru viză
– pentru viză

Marius Iacob

CRĂCIUN  ÎN CER

gfhj
Dragilor,
Am bucuria să vă scriu căteva gânduri pentru că am o sărbătoare dublă în inimă.  Precum orice creştin sunt contaminat de  bucuriea nașterii Domnului Isus Hristos iar o altă  bucurie este să știu că am frați și surori care fac posibilă plecarea noastră în Mongolia.Știți când cerul sărbătorește? Cerul săbătorește atunci când un păcătos îl primește pe Domnul Isus în inima lui. Atunci tot cerul jubilează de bucurie.Există zile de Crăciun în cer, acolo unde este ținută slujba măreață a lui Hristos iar cu aceste prilejuri Hristos este glorificat, nu pentru că S-a născut într-o iesle, ci pentru că S-a născut într-o inimă frântă. Și aceastea sunt zile în care Păstorul aduce acasă oaia pierdută, pe umărul Lui, în care Biserica își mătură casa și găsește bănuțul pierdut, în care Tatăl aleargă înaintea fiului risipitor care se întoarce acasă  și apoi sunt adunați prietenii și vecinii ca să se bucure cu toții cu o bucurie de nedescris și glorioasă datorită unui singur păcătos care se pocăiește. (Charles.S.)

Dorim să ne îndeplinim misiunea plecȃnd în luna Februarie în Mongolia. Ne dorim să aducem bucurie în inimile oamenilor care sunt departe de Dumnezeu și să provocăm bucurie în Împărația lui Dumnezeu.

Mulțumim tuturor celor care sunt implicați prin diferite moduri de susținere în această lucrare misionară. Domnul Isus Hristos să fie sărbătorit în toate activităţile noastre!

Continuă lectura „CRĂCIUN  ÎN CER”