Autor: Lucian Iacob
Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului!
„Am găsit Misiunea în Casa Domnului!”
Atunci marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul:
“Am găsit cartea Legii în Casa Domnului!”
2 Împăraţi 22:8a
Privind la scena renovării Templului din timpul domniei împăratului Iosia, mi-a atras atenția următorul aspect. În momentul în care Hilchia îi spune logofătului Șafan, “am găsit cartea Legii,” Hilchia, ca mare preot, folosind articolul hotărât pentru substantivul ‘carte’, transmite faptul că este în cunoștință de cauză, că știe valoarea acesteia. El nu spune că a găsit ‘o carte’, ci intră în alertă și exclamă că a găsit ‘cartea’ Legii. Spre deosebire de Hilchia, când logofătul Șafan se prezintă înaintea împărtului pentru a-i comunica veștile de ultimă oră, el folosește Continuă lectura „„Am găsit Misiunea în Casa Domnului!””
Cea mai rea mămică din lume
Tot timpul am trăit cu impresia că mama mea este cea mai rea din lume. De când eram mică, mă obliga să mănânc ceva dimineață. Înainte de a pleca la școală, trebuia să beau măcar laptele, în timp ce alte mame nici Continuă lectura „Cea mai rea mămică din lume”
Gând, 1 august 2016
Ori de câte ori meditez la promisiunile Domnului Isus, nu se poate să nu-mi aduc aminte de aceste cuvinte atât de preţioase: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele..”.
E o încurajare aşa de mare pentru noi toţi! El nu a spus „Voi fi cu voi doar când Mă veţi chema cu adevarat”, ci în fiecare zi. Cu siguranţă au fost momente când rugăciunile noastre nu au fost tocmai rugăciuni, ci mai degrabă nişte şoapte stinse de îngrijorările cotidiene. Şi totuşi, iată că în dragostea Lui nespus de mare, Continuă lectura „Gând, 1 august 2016”
Aniversarea a 12 ani de la inaugurarea edificiului Bisericii BETEL
Sfârşitul capătă premiul
„Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui…”
Iată-ne sfârșind încă un capitol din viața noastră, numit CRST (Centrul Român de Studii Transculturale), pentru Rut, iar pentru mine, slujirea în Dobrogea. Timpul petrecut atât în studii cât și în slujirea noastră din Dobrogea a fost o binecuvântare pentru familie și o sursă de îmbogățire spirituală. Rut a terminat cu succes toate studiile de la şcoala de misiune. A fost o perioadă dest Continuă lectura „Sfârşitul capătă premiul”
Traian Dorz – Îmi pare rău…
Îmi pare rău de tot ce-n viaţă
putut-am pierde în zadar
dar după vremea mea pierdută
îmi pare rău cel mai amar.
Îmi pare rău după Cuvântul
ce l-am ştiut şi nu l-am spus
de tot ce nu mai pot întoarce
căci timpul meu pierdut s-a dus.
Îmi pare rău după iubirea
ce-o datoram şi n-am ştiut
c-atâţi din cei ce-o aşteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.
Îmi pare rău după-mpăcarea
ce n-am căutat-o când puteam
acum s-a dus şi ea şi harul
cu timpul care nu-l mai am.
Îmi pare rău după pierzarea
atâtora din dragii mei
nu i-am chemat de-ajuns – şi-s pururi
cu timpul meu pierduţi şi ei.
Îmi pare rău amar, Isuse,
de cât puteam şi n-am făcut
cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut!…
Prima săgeată în tolba noastră – Marius şi Rut Iacob
Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
Psalmul 127:4
Familia noastră se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu care a lăsat-o în căminul nostru, dându-ne un copil de parte bărbătească. Numele lui este Patrick. Pentru noi, Patrick este o moștenire cerească, prin venirea lui ne-a adus multă bucurie în căminul nostru conjugal. Mulțumim lui Dumnezeu că el a venit sănătos și cuminte. De asemenea vă mulțumim şi vouă pentru că ne-ați susținut în rugăciunile voastre înaintea lui Dumnezeu, atunci când Rut nu s-a simțit bine. Slavă lui Dumnezeu că El ne-a binecuvântat. Acum Rut este în procesul de refacere totală în urma sarcinei.
Rut a început din nou cursurile, după o vacanță de două săptămâni, străbătând ultima sută de metri până la absolvire. Este o perioadă supra-încărcată de oboseală din pricina bebelușului care trebuie alăptat în timpul nopților, apoi ziua la școală, iar asta face să acumuleze multă oboseală. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i dea multă putere și eficiență în toate activitățile ei. În acelaşi timp ne rugăm să finalizeze toate cursurile cu bine, mai ales lucrarea de diplomă și susținerea ei.
În ultima noastră scrisoare de informare vă scriam că suntem în procesul de acreditare la APME. În acest interval de timp noi am fost acreditați de APME (Agenția Penticostală de Misiune Externă). Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest pas înainte. În perioada imediat următoare, după absolvirea școlii, ne așteaptă o perioadă de strângere de fonduri pentru a fi posibilă plecarea noastră în Mongolia pe termen lung. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne pregătească toate finanțele și lucrurile necesare pentru lucrarea aceasta.
Motive de rugăciune:
refacerea deplină a lui Rut și finalizarea școlii cu bine;- protecție fizică și emoțională;
- susținători în rugăciune;
- strângerea finanțelor ca să fie posibilă plecarea noastră în Mongolia pe termen lung;
- înțelepciune și călăuzirea Duhului Sfănt în luarea decizilor.
Vă mulțumim că sunteți parte a acestei lucrări!
Familia Iacob Marius & Rut
iacobmaryus@gmail.com
Telefon: 0742637176
Telefon: 0742637176
O greșeală perfectă
Bunicul meu iubea viața, mai ales atunci când putea să facă o glumă cuiva. Până când într-o duminică rece, în Chicago, bunicul meu s-a gândit că poate Dumnezeu îi făcuse și lui o glumă. Atunci nu i-a prea plăcut. El era tâmplar. Chiar în acea zi fusese la biserică să facă niște cufere de lemn pentru haine și niște articole pe care le trimeteau la un orfelinat din China. Când a ajuns acasă a băgat mâna în buzunarul cămășii să scoată ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur că de dimineață îi pusese acolo, așa că s-a întors la biserică.
I-a căutat peste tot, dar nu i-a găsit. Atunci s-a gândit că poate îi căzuseră din buzunarul de la cămașă fără să-și dea seama, în timp ce lucra la acele cufere pe care le închisese și împachetase. Ochelarii lui noi aveau să ajungă în China! Marea criză era la apogeu, iar bunicul meu avea șase copii. Dăduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. „Nu e drept – i-a zis lui Dumnezeu, în timp ce conducea supărat spre casă. Eu am făcut treabă bună, am dăruit timp și bani și acum să am parte de așa ceva?”
Câteva luni după, directorul orfelinatului era în vizită în Statele Unite. Voia să viziteze toate bisericile care l-au ajutat cât a fost în China, așa că a ajuns într-o noapte și la mica bisericuță din Chicago unde lucra bunicul meu. Bunicul și familia lui se numărau printre credincioși, ca de obicei. Misionarul a început să le mulțumească oamenilor pentru bunătatea cu care au ajutat orfelinatul prin donațiile fiecăruia. „Dar mai ales – a zis – doresc să vă mulțumesc pentru perechea de ochelari pe care ați trimis-o. După cum știți, comuniștii intraseră în orfelinat, distrugând tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar dacă aș fi avut bani să-mi cumpăr alții, nu aveam de unde să-i iau. Și pe lângă faptul că nu vedeam bine, în fiecare zi mă durea capul îngrozitor, așa că eu și colegii mei ne-am rugat mult la Dumnezeu pentru asta. Atunci au ajuns donațiile voastre. După ce au scos totul din cutii au găsit niște ochelari în una dintre ele”.
Misionarul a făcut o pauză lungă, pentru a-i lăsa pe toți să gândească la spusele lui. Apoi, încă emoționat, continuă: „Prieteni, când mi-am pus ochelarii, erau ca și cum fuseseră făcuți exact pentru mine! Vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat!”.
Toate persoanele prezente erau mulțumite de miraculoșii ochelari. Credeau însă că misionarul a încurcat bisericile. Nu era nicio pereche de ochelari pe lista lucrurilor trimise de ei în China. Dar, stând pe scaun, undeva în spate, cu lacrimi în ochi un tâmplar obișnuit a înțeles că Tâmplarul Maestru îi folosise într-un mod extraordinar.
Cheryl Walterman Stewart
Moartea care a adus viață
„Cu mulți ani în urmă, când lucram ca voluntar într-un spital din Standford, am cunoscut o fetiță pe nume Liz, care suferea de o boală neobișnuită. Singura șansă de a se face bine era o transfuzie de sânge de la fratele ei de cinci anișori, care Continuă lectura „Moartea care a adus viață”